Premio Maestrale Unica – Babel Film Festival – Cagliari, Italia, 2013

babelPrimul film vorbit în aromână, ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, al regizorului Toma Enache, a câştigat primele premii. La numai câteva săptămâni de la premiera în cinematografe, pelicula a participat la Festivalul de Film Babel, organizat în perioada 2 – 7 decembrie în Sardinia, Italia. Aflat deja la cea de-a treia ediţie, este prima competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, dialecte sau limbi moarte. Anul acesta, evenimentul s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, care a recunoscut că această competiţie are un rol important în integrarea minorităţilor lingvistice din Europa. ”Filmul nostru a câştigat două premii. Este vorba despre premiul Unica Maestrale, dar şi despre un premiu care nu a mai fost acordat niciodată: un premiu dat de Parlamentul European. Reprezentanţii săi au sunat juriul înainte de premieră şi au anunţat acest lucru. Vor trimite diploma, încă nu am văzut-o nici eu. Am fost anunţat de către organizatori”, a declarat Toma Enache, din Italia, pentru România liberă. Acesta a mărturisit că a primit vestea cu surprindere. ”Nu mă aşteptam, vă spun sincer. Am crezut că zarurile sunt aruncate. Am rămas cu gura căscată”, a mai spus el.

În cadrul festivalului s-a vorbit şi despre o posibilă colaborare între regizoarea italiană Roberta Torre şi actorul Toma Enache, în domeniul teatrului.

La festivalul din Italia au participat şase lungmetraje, din Venezuela, Italia, Spania sau Elveţia. “Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a avut premiera pe marile ecrane din ţară pe 25 octombrie şi a înregistrat peste 12.000 de spectatori şi încasări de aproape 200.000 de lei.