Nu e (înca) faimos, dar e aromân!

De vreo zece ani circulă pe culoarele nesfârşite ale Radioului din Strada Berthelot un individ ciudat. Înalt şi slab, negricios, cu ochi scormonitori, îi poţi memora cu uşurinţă persoana, luând, mai ales, ca reper, gesturile largi, entuziasmul copleşitor, debitul verbal tare şi neîntrerupt. Acesta e Toma Enache, jurnalist, poet, actor şi regizor, toate la un loc, unul dintre cei mai interesanţi artişti contemporani de extracţie aromână.

Părinţii i-au dat prima lecţie de demnitate la 8 ani, punându-i sub ochi fotografiile strămoşilor – ciobani aromâni aşezaţi picior peste picior într-o firească şi sinceră atitudine de purtători ai valorilor prin care poate supravieţui un neam. Prima între valori: familia. Se laudă că are 30 de veri primari care îi intră toţi în casă neanunţaţi, pentru că, la machidoni, în materie de vizite de familie, nu se fac niciodată invitaţii.

Primul film vorbit armâneşte
O discuţie cu Toma  poate fi, în anumite cazuri, interminabilă… Soluţia salvatoare este de a-i pune întrebări scurte şi de a schimba subiectul mai repede decât o face el. Dialogul porneşte de la filmul la care tocmai lucrează, primul film artistic despre aromâni, vorbit în aromână. Acum 100 de ani, întâile imagini din Balcani au fost filmate de fraţii Manakia – Ianaki şi Milton –, machidoni născuţi la Avdella, în Grecia, şi prin urmare noua peliculă are menirea de a deveni primul film vorbit al aromânilor. Titlul său, omologat, deja, la OSIM, reprezintă crezul oricărui machidon din cei peste 100.000 (după alţii, peste două milioane) care trăiesc pe tot globul: “I’m not famous, but I’m Aromanian” (“nu sunt faimos, dar sunt aroman” sau, în graiul lui strămoşesc: “nu hiu faimos, ama hii armân”). Scenariul urmăreşte un renumit regizor machidon, care, fascinat de ideea că ar putea  spori populaţia de aromâni, planifică zeci de întâlniri cu fete armânce din întreaga lume. Până la urmă se îndrăgosteºte, iremediabil, de Armânamea, ultima descendentă din neamul aromânilor pe care însă îi va fi imposibil să o păstreze. Filmul se va turna, începând din luna august, la Los Angeles, pe Walk of Fame ºi la Kodak Theatre, în Macedonia, Grecia, Albania ºi România, la Constanţa, la Bucureºti ºi la Peºtera Ponicova. “De 10 ani, spune regizorul, mă frământ cum să fac acest film. Am discutat subiectul şi modul de realizare cu Matilda Caragiu-Marioţeanu, pe când trăia… A fost entuziasmată de ideile mele. Iniţial, aveam în cap patru filmuleţe disparate, care, ulterior, au prins acest contur şi le-am topit într-un singur film de o oră şi jumătate. Bugetul filmului este de 300.000 de euro pe care îi vom primi de la sponsori, aproape toţi de origine aromână. Vor fi şi contribuţii în natură, ca de exemplu montajul filmului, mesele, cazările, transportul. Primul sponsor a fost Gigi Becali. Apoi, Giovani şi Victor Becali, Costică Canacheu…” Filmul va rula pe ecranele din România în toamna anului viitor.

Interesant a fost castingul în care, fapt neobişnuit, Toma a dat replica celor 60 de interprete, majoritatea armânce, pe care le-a ales, în final. În afara Regizorului (Toma Enache), alte roluri principale vor fi interpretate de Lica Gherghilescu şi de Teodora Calagiu. Muzica aromânească din Grecia, Macedonia şi Albania va fi adusă în film de Sirma Guci, Stelu Enache, Dini Trantu. În privinţa costumelor, regizorul nu are pretenţii: “Vreau să arătăm aşa cum sunt aromânii astăzi”.

Destin de machidon
Viaţa a fost generoasă cu Toma Enache. Ca jurnalist, lucrează  la secţia aromână din Radio România Internaţional. Are, astfel, şansa de a se adresa, zilnic, unui numeros public nevăzut. Dar nevăzut e şi  publicul pentru care a regizat, la “Teatrul Radiofonic”, “Bărbierul din Sevilla”, “Sodoma şi Gomora”, “Chantecler” sau “Bucharest Underground” (pentru care a fost premiat în Croaţia). Un public puţin diferit este însă cel din sala de  teatru, căruia regizorul i-a oferit un “Richard III”, un “Amadeus”, “O Noapte Furtunoasă” şi un “Conu Leonida Faţă cu Reacţiunea”, jucate cu mari actori ai scenei româneşti. Unele dintre aceste piese au variante în aromână şi sunt plimbate în turnee balcanice de succes. Pe de altă parte, notabilă mi se pare şi activitatea literară a regizorului-actor, care, după ce a încercat mai multe meserii (hamal în Aeroporul Kogălniceanu, tehnician veterinar, ospătar la Mamaia), s-a dedat, într-o zi, poeziei, publicând trei volume de autor şi mai multe traduceri în aromână. De la el am aflat că “Nevermore” din poemul “Corbul” de Edgar Allan Poe sună, în aromână, “Vărnuară”. Ce frumos! “Îi iubesc pe machidoni aşa cum sunt ei, cu bune şi cu rele, pentru că sunt o piatră neşlefuită, şi mie îmi place aşa, neşlefuită”, îmi spunea Toma Enache. Şi dacă s-a făcut un film în aramaică, de ce nu s-ar face unul şi în aromână? “E prima dată când fac film. A fost prima dată şi când am făcut o piesă de teatru radiofonic şi a luat Grand Prix. Am citit mult despre cum se fac scenariile şi filmele, şi concluzia e că toţi regizorii care au făcut filme mari cred că e indicat este să faci filme în care crezi. Eu nu fac film că vreau să fac film, ci cred cu tărie în acest proiect. Cred, de asemenea, că sunt cel mai potrivit regizor pentru a face acest film despre aromâni, cu esenţa aromânească, dar care să fie privit şi de ceilalţi care să ne descopere, într-un fel.  Titlul, filmului, «Nu sunt faimos, dar sunt aromân», conţine, paradoxal, ambiţia machidonilor de a fi faimoşi; parcă ceva îi impinge şi doresc să iasă în evidenţă, indiferent de ţara în care trăiesc…”

Bănuiam eu. Pentru că e aromân, jurnalistului, scriitorului, actorului şi regizorului Toma Enache i-ar sta bine, până la urmă, să fie şi el un pic (măcar) faimos….

Autor: TUDOR CIRES

Acces articol original